În perioada 25-28 mai a.c., au fost organizate la nivelul judeţului mai multe activităţi cultural-artistice la care au fost asigurate măsuri de ordine publică cu efective de jandarmi.
La activitatea organizată de militarii Diviziei 4 „Gemina” Cluj, dedicată Centenarului Marii Uniri pe Valea Bârgăului, din data de 28 mai a.c., în localitatea Prundu-Bârgăului, jandarmii bistriţeni au participat cu o subunitate din cadrul Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa în dispozitivul de defilare şi cu autovehicule din dotarea inspectoratului. Totodată, la faţa locului a fost amenajat un Punct de Informare unde a fost prezentată tehnica din dotarea jandarmilor montani Piatra Fântânele şi oferta educaţională pentru şcolile militare de învăţământ, tinerilor interesaţi de o carieră militară.
De asemenea, în zilele de 26 şi 27 mai a.c., jandarmii montani Rodna au asigurat măsurile de ordine publică la Sărbătoarea Narciselor din Munţii Rodnei, unde sute de turişti au ales să îşi petreacă zilele libere în această zonă.
Având în vedere faptul că la toate activităţile a participat un public numeros au fost organizate activităţi de prevenire specifice, pentru informarea participanţilor cu privire la respectarea prevederilor legale în vigoare la astfel de manifestări.
Tulburarea ordinii publice, cerșetoria, adresarea de cuvinte și expresii jignitoare, consumul de băuturi alcoolice în spațiul public neamenajat, neluarea de către părinţi a măsurilor necesare privind oprirea minorilor de la fapte de cerşetorie, provocarea unor scandaluri şi atragerea de persoane de sex opus cu scopul obţinerii de foloase materiale, sunt faptele constatate și sancționate de jandarmi pe perioada Rusaliilor.
Acestea au fost constatate atât pe raza municipiului Bistrița cât și la Năsăud, Sângeorz-Băi și Beclean, în conformitate cu prevederile legii nr. 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Totalul sancţiunilor aplicate se ridică la 5.900 de lei.
Spitalul Județean Bistrița va fi modernizat
A fost semnat contractul de proiectare și execuție a reabilitării și...
Deschide