Jandarmii bistrițeni, în mijlocul liceenilor

Jandarmii, poliţiştii, pompierii şi reprezentanţii Centrului Antidrog Bistriţa au fost prezenţi miercuri 8 mai 2019, în mijlocul a peste 160 de elevi de la două licee din municipiu. Prezenţa reprezentanţilor instituţiilor Ministerului Afacerilor Interne în unităţile de învăţământ se datorează debutului campaniei M.A.I. aproape pentru siguranţa cetăţeanului.

Campania este iniţiată de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud şi reuneşte toate instituţiile Ministerului Afacerilor Interne de la nivel judeţean. Scopul acesteia este creşterea gradului de siguranţă prin informarea tinerilor, elevi de liceu cu privire la delincvenţa juvenilă şi victimizarea minorilor, din mediul urban şi mai ales cel rural, de pe raza judeţului.
Primele activităţi au fost desfăşurate la Grupul Şcolar Forestier şi la Liceul Tehnologic Agricol, la care au participat 165 de elevi din clasele IX-XII.
În cadrul acestei campanii instituţiile partenere prezintă elevilor aspecte de interes privind atribuţiile şi modul de a accede în aceste instituţii, prin admiterea la unităţile de învăţământ specifice. Ulterior, au loc ateliere de prezentare a autovehiculelor şi materialelor specifice fiecărei instituţii implicate, pentru o mai bună cunoaştere a activităţii acestora.
Campania se desfăşoară pe parcursul acestui an iar partenerii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud în cadrul acestui proiect sunt: Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Bistriţa-Năsăud, Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa al judeţului Bistriţa-Năsăud, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Bistriţa-Năsăud şi Serviciul Judeţean Anticorupţie Bistriţa-Năsăud.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole