În data de 19 octombrie, în jurul orei 23.40, în orașul Sângeorz-Băi, un bărbat de 40 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul direcției de deplasare, a acroșat un autoturism parcat, după care s-a răsturnat.
La fața locului, bărbat de 40 de ani a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de aproape 0,90mg./l alcool pur în aerul expirat. Ca urmare a celor constatate, polițiștii din Sângeorz-Băi au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.