Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud raportează că, la activităţile desfăşurate ieri, 27 iulie a.c., 20 de poliţişti din cadrul I.P.J. Bistriţa-Năsăud, poliţişti locali, jandarmi, precum şi reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcţiei Sanitar-Veterinare, Direcţiei de Sănătate Publică şi de la Protecţia Consumatorului. Au fost verificate 47 de societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate şi au fost legitimate peste 70 de persoane. De asemenea, poliţiştii de la Ordine Publică şi Poliţia Locală Bistriţa au efectuat verificări în 6 benzinării din municipiu. Totodată, au fost oprite în trafic, pentru control, 40 de mijloace de transport în comun şi autovehicule.
În urma neregulilor constatate ieri, au fost aplicate 3 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 5500 de lei.
Tot ieri, jandarmii au verificat 32 de locaţii, fiind applicate 13 sancţiuni, astfel: 6 amenzi în valoare de 2.000 de lei şi 7 avertismente scrise, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.
Jandarmii montani execută acţiuni specifice de verificare a societăţilor comerciale existente în aria de competenţă privind respectarea măsurilor stabilite de către autorităţi şi acţiuni de patrulare pe traseele frecventate de turişti.
Constant, în acţiunile desfăşurate, reprezentanţii forţelor de ordine atrag atenţia cetăţenilor asupra importanţei purtării în mod corect a măştii de protecţie şi a respectării regulilor privind distanţarea socială.
Activităţi asemănătoare vor fi desfăşurate în continuare pentru creşterea conştientizării necesităţii de a respecta măsurile de protecţie individuală şi de distanţare socială.