Material lemnos, fără documente legale, în valoare de peste 130.000 de lei, confiscat de poliţiştii bistrițeni

În data de 13 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Combaterea Delictelor Silvice şi specialişti silvici din cadrul Gărzii Forestiere Judeţene Bistriţa-Năsăud au organizat şi desfăşurat acţiuni pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice.

Astfel, au fost efectuate controale şi verificări la o societate comercială din Şieu Măgheruş, iar ca urmare a neregulilor constatate, a fost aplicată o sancţiune contravenţională conform Legii 171/2010, în valoare de 6.000 lei şi a fost confiscat valoric 183,87 m.c. de cherestea, în valoare totală de 132.202,53 lei, fără provenienţă legală.

Totodată, la data de 14 octombrie a.c., în urma verificărilor efectuate, poliţiştii din cadrul Postului de Politie Comunal Zagra, împreună reprezentanţi ai ocolului silvic Someş Ţibleş au identificat două persoane de 44 de ani, respectiv 19 ani, din Zagra, bănuite de comiterea unor delicte silvice.

Cei doi au fost sancţionaţi contravenţional, conform Legii 171/2010 pentru faptul că, la data de 26 august 2020, ar fi sustras fără drept, dintr-o pădure proprietatea comunei Zagra, 15 arbori de diverse specii. Materialul lemnos, în valoare de 2841,71 lei, a fost confiscat valoric.

UPDATE: Cei doi tineri, cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis, conducerea unui vehicul neînmatriculat şi furt calificat au fost plasaţi sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile.

Parchetul de pe Lângă Judecătoria Bistriţa a dispus prin ordonanţă, emisă la data de 14 octombrie a.c., luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile începând cu aceeaşi dată, faţă de cei doi tineri de 18 şi 20 de ani, din Ghinda, cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis, conducere a unui vehicul neînmatriculat şi furt calificat.

Măsurile de supraveghere judiciară dispuse au fost puse în aplicare, iar poliţiştii Biroului Supravegheri Judiciare vor efectua verificări în vederea respectării lor. Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Bistriţa continuă cercetările în acest caz.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole