20 kg de articole pirotehnice, în valoare de aproximativ 1.000 de lei, au fost ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor, în urma controalelor efectuate ieri, în municipiul Bistriţa
Până în luna ianuarie 2021, în baza planului naţional de acţiune „Foc de artificii”, elaborat la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii specializaţi în domeniul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase din Bistriţa-Năsăud desfăşoară acţiuni specifice, pe raza întregului judeţ, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice.
Principalul scop al acestor activităţi este creşterea siguranţei cetăţenilor, prin activităţi care să prevină producerea evenimentelor nedorite, generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, transferul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice, în toată perioada sărbătorilor de iarnă.
Ieri, 14 decembrie, în cadrul acţiunilor desfăşurate, poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au depistat, în flagrant, un tânăr de 26 de ani, din Rebrişoara pe care-l bănuiesc că ar fi efectuat operaţiuni cu articole pirotehnice, fără drept.
Tânărul a fost depistat în parcarea unui supermarket din Bistriţa, în timp ce deţinea fără drept şi ar fi oferit spre vânzare articole pirotehnice din categoriile P1, F2, F3 şi F4.
20 kg de articole pirotehnice, în valoare de aproximativ 1.000 de lei, au fost ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor.
Cercetările în acest caz sunt continuate în cadrul unui dosar penal de către poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.