Jandarmii din Rodna efectuează patrulări pe drumul spre Poiana cu Narcise

Narcisele de pe Vf. Saca se află în plină perioadă de înflorire. La acest sfârșit de săptămână unii turiști au parcurs traseul până sus în poiană, la 1.600 m altitudine.
Jandarmii montani din Rodna efectuează patrulări pe traseu alături de rangerii Parcului Național Munții Rodnei și salvamontiști din cadrul Salvamont Rodna, pentru a fi la dispoziţia turiştilor cu sfaturi privind modul de comportare pe timpul excursiilor în această zonă.

Poiana cu Narcise este situată într-o arie protejată de lege, ca urmare florile nu pot fi rupte sau scoase din rădăcină.

Rezervaţia naturală aflată în Munţii Rodnei, are o suprafață de 5 ha şi reprezintă o poiană cu narcise (Narcissus angustifolius), protejată de lege, pe versantul estic al muntelui Saca, la o altitudine de 1.600 m, într-o asociaţie dominată de Barba Ursului.
Pe muntele Saca, din masivul cristalin al Rodnei, se poate ajunge plecând din localitatea Valea Vinului, situat la 8 km de Rodna Veche. Din Valea Vinului pleacă către muntele Saca două poteci mai accesibile: prima urcă spre vest spre Dealul Popii iar a doua urmăreşte Valea Secii şi apoi urcă pe versantul sudic al Dealului Popii. Drumul până la Vârful Saca durează 3 ore din Valea Vinului.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole