Acţiuni în sistem integrat, pentru prevenirea şi limitarea infectărilor cu Sars-Cov-2 în perioada 26 noiembrie – 1 decembrie

În ultimele zile, poliţiştii secţiilor de poliţie rurale, dar şi cei ai structurilor judeţene au organizat şi desfăşurat acţiuni pentru verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, de către agenţi economici, organizatori de evenimente şi cetăţeni. Acţiunile au fost desfăşurate şi în scopul asigurării respectării normelor legale incidente domeniului şi menţinerii unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică.

Astfel, au fost efectuate controale pentru verificarea modul de respectare a măsurilor dispuse prin decizii ale Direcţiei de Sănătate Publică, de către persoanele aflate în izolare/carantină. În acest sens, în cadrul acţiunilor punctuale au fost verificate 491 de persoane faţă de care a fost dispusă măsura izolării şi 889 de persoane plasate în carantină la domiciliu.

De asemenea, au mai fost legitimate 1023 de persoane, au fost oprite pentru verificări 575 de autovehicule şi au fost efectuate controale şi activităţi de informare la 208 societăţi comerciale.

Pentru neregulile constatate în cadrul acţiunilor punctuale desfăşurate, au fost aplicate 205 sancţiuni, în valoare totală de peste 30.700 de lei. Din totalul acestora, 69 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea Legii 55/2020 în cuantum de 5.500 de lei, celelalte fiind pentru abateri la regimul rutier sau privind încălcarea unor norme de convieţuire socială.

La activităţile desfăşurate au participat, alături de poliţişti şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud şi poliţişti locali, fiind folosite dispozitive pentru verificarea certificatelor electronice.

Întrucât sănătatea şi siguranţa cetăţenilor sunt prioritare, recomandăm tuturor cetăţenilor să respecte prevederile legale, să poarte masca de protecţie, să păstreze distanţarea fizică şi să respecte interdicţiile privind deplasarea sau libera circulaţie.

Poliţiştii vor acţiona în continuare pentru asigurarea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, precum şi pentru prevenirea oricăror evenimente negative.

Exemple:

La data de 1 decembrie a.c., poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Prundu Bârgăului au intervenit la un accident rutier în care au fost implicate un autobuz şi un autoturism, soldat cu pagube materiale şi semnalat prin 112.

Accidentul a avut loc pe Drumul Naţional 17, în Livezile, iar la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că faţă de conducătoarea autoturismului, o tânără de 27 de ani, recent întoarsă din Germania, a fost dispusă măsura carantinei la domiciliu.

Întrucât a încălcat restricţiile impuse, poliţiştii au sancţionat-o contravenţional conform Legii 55/2020 şi au înştiinţat C.J.C.C.I. Bistriţa-Năsăud cu privire la măsurile dispuse.

La data de 29 noiembrie a.c., în urma verificărilor efectuate cu privire la respectarea măsurilor de izolare şi carantină dispuse, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Lechinţa au constatat faptul că o femeie de 30 de ani, din Lechinţa, nu respectă măsurile impuse.

Femeia era plasată în carantină la domiciliu, fiind întoarsă din străinătate şi a încălcat măsurile dispuse, fiind depistată pe raza municipiului Bistriţa. A fost sancţionată contravenţional conform Legii 55/2020, cuantumul sancţiunii fiind de 1000 de lei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate ieri, 1 decembrie a.c., femeia a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 3.000 de lei, întrucât nu a respectat restricţiile impuse şi nu a fost găsită la adresa declarată pentru carantină.

În ambele cazuri a fost înştiinţat C.J.C.C.I. Bistriţa-Năsăud, fiind comunicate cele constatate.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole