Una dintre modificări se referă la sancţionarea comportamentului agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice. În categoria comportamentului agresiv în trafic sunt incluse:
– folosirea repetată a semnalelor sonore şi/sau luminoase pentru a obliga nejustificat şoferul din faţă să elibereze banda de circulaţie;
– deplasarea succesivă de pe o bandă pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, pentru depăşirea unui şir de maşini care circulă în acelaşi sens;
– circulaţia la o distanţă foarte mică faţă de alt vehicul (atât înaintea sau în spatele acestuia, cât şi în lateral) ori reducerea bruscă nejustificată a vitezei, pentru a intimida şoferul acestuia;
– pornirea maşinii de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roţilor;
– conducerea intenţionată a maşinii prin accelerarea repetată a motorului, pentru a stânjeni persoanele din preajma drumului public;
– mersul cu spatele cu maşina pentru intimidarea celor care circulă în spate;
– întoarcerea maşinii prin folosirea frânei de mână;
– realizarea intenţionată a unui derapaj controlat al maşinii pentru a o întoarce sau a o roti;
– conducerea motocicletei (sau a mopedului) ridicată pe o singură roată.
Cei care vor manifesta un comportament agresiv în trafic, fără însă a exista consecinţe vor risca atât o amendă din clasa a doua de sancţiuni (patru sau cinci puncte-amendă, adică 580 sau 725 de lei), cât şi suspendarea permisului timp de 30 de zile.
Însă, în situaţia în care, din cauza comportamentului agresiv al şoferului, se produce un accident de circulaţie cu pagube materiale, sancţiunile vor fi mai dure. Amenda va fi din clasa a treia de sancţiuni (între şase şi opt puncte-amendă, adică între 870 şi 1.160 de lei), iar suspendarea permisului auto se va aplica pentru 60 de zile.
Dacă şoferii au mai fost sancţionaţi pentru aceeaşi faptă într-un interval de şase luni de la restituirea permisului auto, perioada de suspendare, aplicată odată cu sancţiunea contravenţională aferentă va fi majorată automat cu 30 de zile.