Depistat și reținut de polițiștii bistrițeni, la scurt timp după comiterea unei tâlhării

La data de 23 mai a.c., în cadrul investigațiilor efectuate într-un dosar de tâlhărie calificată, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bistrița, împreună cu luptători de la Acțiuni Speciale, au descins la locuința unui tânăr, de 21 de ani, din Bistrița, bănuit de comiterea faptei.

Tânărul în cauză a fost depistat și condus la sediul Poliției, iar, în urma audierilor, a fost reținut, pentru 24 de ore. În prezent, acesta se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, iar în cursul zilei de astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea arestării preventive, pentru 30 de zile.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, în noaptea de 22 mai a.c., în jurul orei 03:12, tânărul, având fața acoperită, ar fi pătruns într-un magazin cu program de funcționare non-stop, din municipiul Bistrița. Acesta l-ar fi amenințat cu un pistol de tip airsoft pe vânzător pentru a-l determina să deschidă sertarul casei de marcat, de unde ar fi sustras 6.400 de lei.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, pistolul de tip airsoft, nesupus autorizării sau înregistrării, despre care sunt indicii că ar fi fost folosit la comiterea faptei, precum și 5.000 de lei.

Cercetările în acest caz sunt continuate în vederea documentării cauzei, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole