La data de 28 mai a.c., după ora 01.00, poliţiştii Biroului Rutier au constata faptul că un şofer are dreptul de a conduce suspendat şi se află sub influenţa alcoolului. Un autoturism condus de un tânăr de 21 ani, din Măluţ, nu ar fi respectat semnificaţia indicatorului rutier „Accesul interzis” fiind la scurt timp oprit de un echipaj al Poliţie Locale Bistriţa.
La locul opririi s-au prezentat şi poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Bistriţa care au constatat faptul că şoferul are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, suspendat.
Totodată, a fost dispusă testarea cu aparatul etilotest a tânărului, rezultatul indicând valoarea de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii Biroul Rutier au întocmit un dosar penal cu privire la infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fiind totodată luată măsura sancţionării contravenţionale pentru conducerea sub influenţa alcoolului şi nerespectarea indicatorului rutier, în cuantum total de peste 1700 de lei.