La data de 3 ianuarie a.c., poliţiştii din Sângeorz-Băi au intervenit la un accident rutier produs pe Drumul Naţional 17D, între localităţile Sângeorz-Băi şi Ilva Mică. Din primele date, un bărbat de 74 de ani, din Sângeorz-Băi, în timp ce conducea un autoturism care tracta un atelaj, a fost acroşat de o autoutilitară care era condusă de un bărbat, de 55 de ani, din Ilva Mică. Accidentul nu s-a soldat cu rănirea unor persoane.
La faţa locului, bărbatul de 74 de ani a prezentat poliţiştilor un permis emis de autorităţile din Irlanda cu privire la care există suspiciunea rezonabilă că este fals. Totodată, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că acesta nu deţine permis de conducere corespunzător categoriei de autovehicule din care face parte autovehiculul condus.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către poliţiştii din Sângeorz-Băi, Compartimentul Rutier, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.