138 de cadre didactice din Bistriţa-Năsăud au susţinut examenul de definitivat

În perioada 1 noiembrie 2011 – 5 iunie 2012 a avut loc susţinerea inspecţiilor speciale la clasă, iar proba scrisă s-a desfăşurat astăzi. În Bistriţa-Năsăud s-au înscris la acest examen 138 de cadre didactice.  Structura probei scrise din cadrul acestui examen cuprinde trei subiecte, unul din disiciplina de specialitate, al doilea, din metodica predării acestei discipline, şi cel de-al treilea, din pedagogia şcolară sau preşcolară. Fiecare subiect este notat cu câte 30 de puncte, iar 10 puncte se acordă din oficiu.

Subiectele au fost elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare. Pentru a promova examenul, cadrele didactice înscrise trebuie să obţină minim 7.00. Profesorii fără definitivat au dreptul să-l susţină de maxim trei ori, în cinci ani. Dacă după 7 ani de la debutul activităţii de predare nu a obţinut definitivatul, un profesor titular îşi pierde titulatura şi va fi nevoit să participe din nou la Examenul de Titularizare. În schimb, cadrele didactice care promovează examenul vor fi trecute la o treaptă superioară de salarizare.

 

Raimond Petruţ

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole