Ioan Oltean a primit undă verde pentru a candida la parlamentare sub sigla ARD

Deputatul bistrițean Ioan Oltean a trecut cu emoții de Comisia de Etică ADR, Monica Macovei opunându-se cel mai vehement, se pare, candidaturii acestuia la alegerile din 9 decembrie. Surse din conducerea PDL au declarat luni pentru NewsIn că dosarele de candidatură ale Elenei Udrea, Robertei Anastase şi a lui Ioan Oltean au fost analizate de Comisia de Etică, acestea primind aviz favorabil, deşi iniţial au avut propunere de respingere.

,,Membrii Comisiei au dezbătut dosarele candidaturii Elenei Udrea, Ioan Oltean şi a Robertei Anastase. Au analizat şi problemele de imagine, dar supunându-se la vot un aviz favorabil, au fost trei voturi ,,pentru”  şi două ,,împotrivă” pentru toţi. Au existat şi discuţii să se dea un aviz negativ, dar majoritatea membrilor Comisiei au votat pentru un aviz pozitiv”, au declarat surse PDL pentru NewsIn.

Candidatura Elenei Udrea a fost validată într-un final de comisia de etică. Fostul ministru al Dezvoltării regionale nu se bucură de o imagine favorabilă, fiind acuzata în presa că a acordat o serie de contracte discutabile, în perioada de ministeriat.

De numele Robertei Anastase este legat scandalul numarării voturilor la legea pensiilor.

Numele președintelui PDL Bistrita-Năsăud, Ioan Oltean, a fost implicat într-un scandal mediatic, în care soția sa a fost acuzată ca a beneficiat de contracte cu statul, în timpul guvernării PDL.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole