Bistrițenii cu drept de vot pot verifica listele electorale permanente

În perioada 1 octombrie-5 decembrie, bistrițenii cu drept de vot pot verifica înscrierile făcute în listele electorale permanente şi pot depune întâmpinări împotriva eventualelor omisiuni, înscrieri greşite sau oricăror erori din liste, la sediul Serviciului Stare Civilă – Compartiment Proceduri Speciale şi Alegeri situat în Piaţa Centrală, nr.2, camera 11.

Cei care vor să verifice listele electorale o pot face de luni până vineri, după următorul program:

luni – joi: între orele 12.00 – 16.00

vineri: între orele 12.00 – 14.-00.

Vrificarea listelor permanente de către cetățenii cu dreptul de vot se face în baza prevederile art. 26 alin. (6, 7) din Legea nr. 35 / 2008 pentru Alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67 / 2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii Administraţiei Publice Locale nr. 215 / 2001 şi a Legii nr. 393 / 2004 privind Statutul aleşilor locali.

 

Raimond Petruț

 

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole