Centrul Creştin de Reintegrare Socială ONISIM Bistriţa, împreună cu Penitenciarul Bistriţa, Asociaţia Club ROTARACT, Asociaţia MORALIA pentru România, a organizat prima intâlnire a grupului de acţiune locală format din specialişti şi reprezentanţi ai partenerilor, societăţii civile, instituţii publice, la sediul Asociaţiei Moralia pentru România, în cadrul proiectului “Egalitatea de şanse – resursă pentru viitor mai sigur”.
Proiectul are ca scop mobilizarea şi responsabilizarea cetăţenilor pentru reducerea fenomenului de discriminare a persoanelor private de libertate sau care au suferit o pedeapsă privativă de libertate.
În cadrul întâlnirii au avut loc discuţii consultative între specialişti in vederea elaborarii unui plan de acţiune pentru reducerea fenomenului discriminator a persoanelor care au suferit o pedeapsa privativa de libertate din judetul Bistrita – Nasaud.
,,Specialiştii au dezbătut problematica etichetării şi stigmatizării folosindu-se diverse metode ca de ex. brainstorming, dezbaterea, exemplificarea, etc, toate acestea ducând la conturarea unor idei viabile pentru planul de acţiune propus. În următoarea fază, se va trece la detalierea pe etape a planului de actiune si conceperea unor ghiduri de informare a persoanelor private de libertate cu privire la modalitatile prin care ei pot dobandi abilitati noi care sa le ofere o sansa in plus in procesul de reintegrare sociala. De asemenea va fi redactat un ghid informativ pentru populatia generala, cu scopul de a aduce in prim plan consecintele etichetarii si cum ar putea fiecare cetatean sa contribuie la reintegrarea sociala a persoanelor discriminate.
La întâlnirea grupului de acţiune locală au participat specialişti, reprezentanţi ai partenerilor, societăţii civile şi instituţiilor publice şi anume: Centrul Creştin de Reintegrare Socială „Onisim”, Asociaţia Moralia, Penitenciarul Bistriţa, Asociaţia Rotaract, Asociaţia PRO ADO, Centrul Prevenire, Evidenţă şi Consiliere Antidrog; Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Direcţia Probaţiune, reprezentant al Inspectoratului Şcolar si al Primariei Bistrita” precizează Nicoleta Kriszt, responsabilul de comunicare -Centrul ONISIM.
Responsabil Comunicare
Nicoleta KRISZT