Bistrița-Năsăud este vineri , între orele 8.00 şi 20.00, sub ,,zodia” codului galben de viscol și ninsori. În aceeași situație se vor afla şi judeţele Maramureş, Suceava, Botoşani, Harghita, Neamţ, Iaşi, Braşov şi Covasna. Tot de vineri, începând cu ora 8.00, vor ieşi de sub atenţionare judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş şi Teleorman.
Pe parcursul zilei de vineri va ninge viscolit în Moldova, centrul şi estul Munteniei, Dobrogea şi în zona Carpaţilor Orientali. În Delta Dunării şi pe litoral, în primele ore vor mai fi precipitaţii mixte şi izolat polei.
Viteza vântului la rafală va depăşi 60…70 km/h îndeosebi în sud-estul ţării.
Raimond Petruț