Prioritatea Primăriei oraşului Sângeorz-Băi o reprezintă reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare

Primarul oraşului Sângeorz Băi, Roland Venig, doreşte ca în 2013 să se implementeze programul de reabilitare a reţelelor secundare de apă şi canalizare, program ce a fost scos la licitaţie încă de anul trecut de către societatea Aqaubis. Aceste reabilitări au ca termen de finalizare anul 2014, dar deocamdată nu se ştie exact când se vor demara lucrările având în vedere că soluţia firmei  care a câştigat licitaţia a fost contestată şi în funcţie de soluţionarea acesteia reabilitarea poate începe ori în luna martie, ori se amână până în iulie-august.

Roland Venig, primarul oraşului Sângeorz-Băi

Edilul oraşului se gândeşte cu groază la cum vor decurge lucrările şi mai ales cum vor reacţiona sângeorzenii când îşi vor vedea oraşul transformat într-un şantier. Acesta a declarat : ,,Când apare şantierul lumea va veni nemulţumită pentru că o să se producă noroaiele, o să se producă restricţii în ceea ce priveşte circulaţia, că ăştia nu mai termină, că au săpat odată, de ce nu au băgat odată cu apa şi canalul, şi aşa mai departe. Toată lumea e specialistă. Nu mă lamentez ci doar atâta ştiu că o să ne aştepte zile grele pentru că aşa există (…) şi nimeni nu vrea să trăiască în noroaie, dar după aceea să sperăm că lucrările vor fi bine executate şi nu vor mai fi probleme.

Un alt plan în curs de realizare este şi reabilitarea a 13 km de drum forestier, modernizarea acestuia putând începe la începutul lunii aprilie, după stabilirea ultimelor detalii.

Am încheiat şi contractul (…), constructorul deja începe să facă aprovizionarea, suntem în curs de a-i preda două spaţii de depozitare a agregatelor de concasare. Cred ca în jur de 30 de comunităţi şi-au modernizat sau urmează să îşi modernizeze drumurile forestiere” spune edilul oraşului-staţiune.

Totodată, Roland Venig are în plan să aducă strălucirea de odinioară a staţiunii Sângeorz Băi, prin construirea unei pârtii de ski prin parteneriat privat cu acordul Parcului Naţional Munţii Rodnei pe Nedeea Ţăranului de la cota  1857 de metri până la cota 907 metri. Pârtie care va duce la dezvoltarea turismului în oraşul de pe malul drept al Someşului Mare.  Primarul Sângeorzului speră ca din toamnă să se poata începe şi lucrările la pârtia de ski, estimând că pentru acest proiect este nevoie de aproximativ 30 de milioane de euro.

Tudor Pătraşcu

foto: mesagerul.ro

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole