Bistriţean arestat pentru trafic cu droguri ,,made in China"

Bistriţeanul în vârstă de 32 de ani urma să priemească un colet cu stufiante din China, în greutate de circa 250 de grame. Poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud şi procurorii DIICOT Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud au efectuat cercetări, iar bărbatul a fost reţinut pentru 29 de zile, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.  

Într-un comunicat al IPJ Bistriţa-Năsăud se precizează:

,,La data de 7 februarie, în urma colaborării cu Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, s-a stabilit faptul că suspectul urma să primească din China un colet ce conţinea o substanţă suspectă ca făcând parte din categoria drogurilor.

La data de 8 februarie, poliţişti din cadrul S.C.C.O. Bistriţa-Năsăud şi B.C.C.O. Cluj-Napoca, l-au depistat, la sediul unei societăţi de curierat din Bistriţa, pe fratele suspectului, care ridica un colet cu o substanţă de culoare albă, în greutate de aproximativ 250 de grame.

Acesta a fost condus la sediul poliţiei, în vederea efectuării de cercetări şi, ulterior, la sediul DIICOT, în baza unui mandat de aducere. De asemenea, au fost efectuate două percheziţii domiciliare în municipiul Bistriţa, fiind audiate şase persoane.

La data de 9 februarie, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 ore faţă de suspect, pentru comiterea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. Fiind prezentat Tribunalului Bistriţa-Năsăud, acesta a primit mandat de arestare preventivă pentru o perioada de 29 de zile.”

În urma analizelor efectuate de către  Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca, s-a constatat că  substanţa aflată în colet este calificată în raportul anual al EMCDDA Europol 2010 ca făcând parte dintr-un număr de 41 noi substanţe psihoactive.

Raimond Petruţ

 

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole