Drumul judetean 173 are o lungime totala de 64,415 km, iar tronsonul propus spre modernizare, cu lungimea de 6,2 kilometri, este singura legătură a locuitorilor din Milaș spre DN 15A și celelalte zone ale județului. Drumul judetean 162 are o lungime totala de 45,240 km, iar tronsonul care ar urma să fie modernizat se întinde pe 8,3 kilometri.
Conform studiului de fezabilitate, partea carosabilă a DJ 173 pe tronsonul modernizat (km 54+100-60+300) va avea lățimea de 6 metri și două acostamente de câte 1 m. La proiectarea traseului se va ține cont de amenajarea și racordarea drumului cu accesele în curțile riveranilor și cu drumurile laterale. Drumurile laterale care se ramifică din DJ 173 se vor asfalta pe o lungime de 25 m și o lățime de 4 m. Pentru accesul la proprietăți s-au prevăzut rigole dalate, acoperite cu dale carosabile, cu o lungime de 5 m pentru fiecare intrare. Valoarea totală a proiectului cu detalierea pe structura devizului general este 10.389.829 lei. termenul de realizare a lucrărilor este 24 de luni.
Lucrări similare sunt prevăzute și pentru modernizarea DJ 162 (km 0+000-8+300), între Teaca și Archiud. Lucrarea se poate executa pe parcursul a 36 de luni, iar valoarea totală a proiectului este de 17.078.252 lei.
Raimond Petruț