Poliţiştii BCCO Cluj-Napoca şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj au destructurat o grupare infracţională organizată, formată din zece persoane, care acţiona Bistriţa-Năsăud. Oamenii legii au efectuat 29 de percheziții la locuinţele suspecţilor şi la mai multe sedii de firme din județ. Au fost descoperiți aproximativ 10.000 de litri de alcool.
Acțiunea de destructurare a rețelei infracționale a fost una amplă, fiind implicați, pe lângă polițiștii din cadrul BCCO Cluj-Napoca şi BCCO Târgu Mureş, jandarmi de la grupările mobile din Bistriţa şi Mureş, precum și specialiști ai Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR şi SRI.
În localitatea Șieu Măgheruș, în incinta unei societăți comerciale, polițiștii au descoperit o fabrică ilegală de alcool. Membrii grupului sunt suspectaţi că au achiziţionat alcool etilic şi distilate în vrac, de la alţi furnizori decât antrepozitarii autorizaţi pentru producţie sau expeditorii înregistraţi de astfel de produse şi că au făcut evaziune fiscală, prin ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, respectiv prin omisiunea evidenţierii în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate sub paravanul activităţilor unei societăţi comerciale.
În comunicatul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj se precizează: ,,În 2012 suspecţii au format un grup infracţional structurat, în scopul comiterii infracţiunilor de producere de produse accizabile (posibil 275.000 de litri de alcool, la care prejudiciul adus bugetului de stat se estimează la 2.750.000 de euro, fiind format din accize, impozit pe profit şi TVA).”
Zece persoane au fost conduse la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj, pentru audieri.
Raimond Petruț