BECLEAN: Elevii de la Colegiul Național ,,Petru Rareș” au dovedit că au talent cu carul!

Sub deviza ,,Dăruind vei dobândi!”, cadrele didactice și elevii de la Colegiul Național ,,Petru Rareș” Beclean au organizat la Casa de Cultură ,,Radu Săplăcan” din orașul de pe Someș un concurs al tinerelor talente. Banii strânși din donațiile celor care au participat la eveniment vor fi virați într-un cont pentru salvarea auzului Nicoletei, o elevă din clasa I a instituției de învățământ mai sus amintită.

 Manifestarea, la care au participat inspectorul școlar general Camelia Tabără și edilul Nicolae Moldovan, a fost prilejuită și de săptămâna ,,Școala altfel” , care este dedicată activităților educative extracurriculare și extrașcolare, în cadrul programului național “Să știi mai multe, să fii mai bun!”.

NICOLETA nu aude înca de când s-a născut. Anul trecut, în urma unui examen audiometric s-a constatat că fetița are nevoie de protezare bilaterală care costă aproape 1500 euro. Părintii Nicoletei încearcă să adune acești bani, dar din păcate nu reusesc. Familia este alcatuită din 4 membri, iar venitul ei nu depășește 600 ron. ,,Nicoleta este colega noastră, este eleva colegiului și suntem datori să contribuim și noi. Nu vom putea aduna toată suma, dar acesta este un început. Banii adunați vor fi depuși într-un cont, iar noi vom contribui ca acest caz să fie mediatizat pentru ca Nicoleta să poată auzi” a declarat unul dintre organizatori. La concurs au participat 23 de elevi și formații, câștigător fiind declarat Cristinel Hociotă, care a interpretat un cântec popular de pe meleaguri bistrițene. Favoriții publicului au fost elevii clasei a VIII-a, care au prezentat un reușit număr de pantomimă. Premiul presei, acordat de colaboratorul cotidianului ,,Mesagerul”, i-a revenit lui Cosmin Marcu din clasa a IX N. Inimoșii organizatori ai evenimentului au fost următoarele cadre didactice: Nelia Nicula, Liana Todoran, Lavinia Mureșan, Cristian Pop și directorul instituției, Cristian Nicula. Aceștia au beneficiat de colaborarea Monicăi Timar, Aurorei Corăbean și a lui Adrian Cherhaț, Flavius Mureșan, respectiv Adrian Baloș. Organizatorii au reușit să adune suma de 1.076 de lei pentru micuța Nicoleta. Dilomele de participare, marele premiu și premiul de popularitate au fost înmânate de inspectorul școlar general Camelia Tabără și primarul Nicoale Moldovan. Cert este că, după ce am urmărit circa 2 ore de spectacol, în care au fost prezentate numere de dans, muzică, magie și teatru de comedie, am ajuns la o singură concluzie: elevii de la C.N. ,,Petru Rareș” Beclean au talent cu carul, iar cei care îi pregătesc sunt de un profesionalism desăvârșit. Felicitări elevilor și cadrelor didactice care activează în această instituție de învățământ! Semnatarul articolului ține să mulțumească tuturor participanților: Sergiu Creța, Daria Creța, Anda Sfechiș, George Poenar, Cosmin Iuga, Ștefan Kiș, Alina Mizgan, Gabriel Mureșan, Cristina Teutișan, Alexandra Tecan, Melisa Bătinaș, Andreea Bidian, Nicola Rusu, Lorena Moldovan, Ștefania Kadar, Raluca Rusu, Ciprian Curtușan, Elisabita Cotuț, Teodora Rusu, Andrei Bude, Andreea Măgherușan, Ioana Mureșan, Cristinel Hociotă, Cosmin Marcu, Renata Frăsincar, Iacob Hiticaș, Eugenia Vlasin, Dorin Rus, Fineas Știr, grupul de pantomimă, respectiv ansamblul vocal ,,Glasuri cristaline”.

Raimond PETRUȚ

Teacher, leave them kids alone! Cei care au dus greul: Smiley, Bartoș și…să-i zicem Andra?

 

Recomandari

Alte Articole