COȘBUC: S-a îmbătat, apoi și-a incendiat soacra

După ce s-a cinstit bine, un bărbat de 43 de ani, din localitatea Coșbuc și-a dus aminte că soacra trebuie ,,iubită cu foc”, nu doar așa de ochii lumii. Drept urmare, ginerică a turnat peste mama nevestei sale benzină și i-a dat foc.

Poliţia oraşului Năsăud a fost sesizată de nevasta bărbatului. Aceasta le-a spus oamenilor legii că în noaptea de de 30/31 martie,  pe fondul consumului de alcool şi a unei crize de gelozie, soțul său a stropit-o pe mama ei, în vârstă de 80 ani, cu benzină, şi a incendiat-o.

Din cauza arsurilor suferite, femeia a fost internată la  Spitalul Clinic Judeţean Mureş.

În cauză se efectuează cercetări sub coordonarea procurorului criminalist sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav.

Suspectul  a fost prezentat la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, care a emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 zile.

Raimond Petruț

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole