BISTRIȚA: Vineri, 12 aprilie, scriitorul Alexandru Petria își lansează două cărți la ,,Casa cu lei”

După o pauză de 20 de ani, în care nu s-a mai ocupat de literatură, Alexandru Petria revine în forță cu două volume: ,,Denia neagră” și ,,Călăul harnic”. Lansarea celor două cărți va avea loc vineri, 12 aprilie 2013, de la ora 17.00, la “Casa cu Lei” din  Bistriţa.

 Invitat de onoare este scriitorul, publicistul şi profesorul universitar Liviu Antonesei.

Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Municipal Bistriţa şi Societatea Scriitorilor Bistriţeni “Conexiuni” şi face parte din proiectul “O temă de literatură”.

Moderator: Elena M. CÎmpan.

Alexandru PETRIA s-a născut la 27 II 1968, în oraşul Dej, judeţul Cluj. Debut publicistic şi poetic în “Tribuna” în 1983.
Cărţi publicate: “Neguţătorul de arome”(1991, poeme), “33 de poeme”(1992) şi “La ce bun poeţii…”(colectiv, interviuri). Colaborări sporadice la toate revistele revistele literare importante.
După 1989: şeful Comisiei pentru abuzuri şi drepturile omului în CPUN-ul municipiului Dej; întemeietor, împreună cu Radu Săplăcan şi Zorin Diaconescu, al săptămânalului dejean “Gazeta someşeană”- primul număr a fost scos în 23 decembrie 1989; candidat din partea Mişcării Ecologiste din România la Camera Deputaţilor- 1992; redactor investigaţii, între 1992- 1994, la revista bucureşteană “Zig-Zag” pe vremea directoratului lui Alex Ştefănescu; 1994-1995- reporter investigaţii la ziarul “Cotidianul”; 1995-1996- redactor şef al săptămânalului bucureştean pentru comercianţi “Hermes” şi redactor la săptămânalul “Partener” publicat de trustul “România Azi”. După reîntoarcerea în Ardeal a fost redactorul şef al săptămânalului “Monitorul de Someş”, apoi, în 2000, a fondat propria sa publicaţie, lunarul “Realitatatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla”.  În 2010 a publicat romanul Zilele mele cu Renata, la Tritonic.

 

Raimond Petruț

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole