Peste 160 de polițiști bistrițeni vor asigura ordinea publică în perioada minivacanței de Paști

În medie, zilnic, peste 160 de poliţişti din Bistriţa-Năsăud vor acţiona în stradă, în perioada 1-6 mai, în localităţile urbane şi rurale, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, patrimoniului acestora, precum şi pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.


,,Poliţişti de la ordine publică, de la structurile de poliţie rutieră, dar şi de la arme, investigaţii criminale sau investigarea fraudelor se vor afla în stradă, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică. Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice. Poliţiştii vor acţiona în proximitatea a peste 250 de lăcaşuri de cult ortodoxe şi în localităţile unde sunt programate manifestări cultural-artistice pentru prevenirea evenimentelor negative” se arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.
În vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere, poliţiştii rutieri vor fi prezenţi zilnic în trafic în puncte cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, pe principalele artere din zonele turistice, precum şi pe traseele de acces către aceste zone, inclusiv cu aparate radar.

Raimond Petruț

 

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole