Vasile Avădanei mergea împreună cu familia înspre Probota-Dolhasca, unde intenționa să petreacă sărbătorile pascale. Potrivit ziaristilor de la Monitorul de Suceva accidentul în urma căruia Vasile Avădanei și-a pierdut viața s-a petrecut vineri, 3 mai, în jurul orei 15.00, pe DN 2E, între localităţile Cornu Luncii şi Sasca.
Conform cotidianului Monitorul de Suceva, la volanul unui autoturism Rover se afla Vasile Avădanei, în vârstă de 53 de ani. În maşina se mai aflau fiul său, fratele său şi o femeie, toţi din Bistriţa Năsăud. Şoferul autoturismului Rover ar fi vrut să depăşească o autoutilitară şi ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers în condiţii ce urmau să fie stabilite de poliţiştii rutieri. Cert este că autoturismul Rovera intrat în derapaj,a ieşit în afara drumuluişis-a răsturnat.
Conducătorul auto a fost proiectat din maşină, prin lunetă, fiind aruncat pe carosabil. De asemenea, în urma impactului şi unul dintre pasageri, fratele şoferului, a fost proiectat într-un şanţ.
La faţa locului au ajuns trei autospeciale de intervenţie ale Detaşamentului de pompieri Fălticeni şi echipaje SMURD.
Din păcate, şoferul în vârstă de 53 de ani a fost găsit mort. Cei trei pasageri au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean Suceava, acuzând leziuni grave. În cazul unuia dintre pasageri medicii au constatat preliminar o fractură de stern. Şi ceilalţi erau suspecţi de fracturi şi traumatisme grave.
Traficul în zonă a fost restricţionat mai bine de o oră pe un singur fir de circulaţie.