Patru minori, B.A. de 11 ani, V. S. de 11 ani, V. F. de 9 ani şi A.B. de 11 ani, toţi din Bistriţa, au sustras dintr-o bază sportivă mingi de fotbal, jambiere și seturi de ciorapi, în valoare de aproximativ 10.000 de lei.
În urma investigaţiilor efectuate, au fost identificaţi mai mulţi suspecţi, toți minori.
,,Aceştia, în zilele de 01.06.2013 şi 02.06.2013, au pătruns în mod repetat pe un geam în interiorul magaziei, de unde au sustras mai multe mingi de fotbal şi seturi de ciorapi şi jambiere, în valoare de aproximativ 10.000 lei.
Au fost recuperate 14 mingi de fotbal, 7 perechi jambiere şi 8 perechi ciorapi, aproximativ 80% din valoarea prejudiciului” se arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.
Poliţiştii de la Biroul Investigaţii Criminale continuă cercetările, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi recuperării în totalitate a prejudiciului.
Raimond Petruț