În 10 iunie 2013 se împlinesc 160 de ani de la nașterea prozatorului Ion Pop Reteganul, care prin valoarea operelor literare publicate a ocupat ,,un loc însemnat în tezaurul literaturii populare, îndeplinind astfel una din cele mai folositoare misiuni ale unui om care își iubește neamul”(Vasile Alecsandri).
Casa memorială ,,Ion Pop Reteganul” din comuna Petru Rareș
Ion Pop Reteganul urmat școala din Reteag, două clase de gimnaziu la Năsăud (1864-1867), cursurile Preparandiei (Școlii Normale) din Gherla și Deva (1870-1871).
Timp de douăzeci de ani a activat ca învățător în localități din mai multe districte și comitate ale Transilvaniei (1873–1892), fiind preocupat în același timp și de culegerea folclorului din aceste zone.
În 1878 publica în revista lui Iosif Vulcan „Șezătoarea. Foaia poporului român” (Siedietórea. Fóia poporului românu), povestea ˝Fata mulțumitoare˝, – o încercare de versificare a poveștii ˝Toarceți fete, c-a murit Baba Cloanța˝, pe care o va introduce în volumul „Povești ardelenești din popor adunate”, partea 1 ( editat în cinci părți), 1888, ce a cunoscut o deosebită popularitate. Vasile Alecsandri îi scria, de la Paris, că le-a citit „cu multă placere”, îndemnându-l să continue „prețioasa culegere și publicare, menită a ocupa un loc însemnat în tezaurul literaturii populare, îndeplinind astfel una din cele mai folositoare misiuni ale unui om care își iubește neamul”.
A mai editat culegerile de folclor: „Inimioara – adecă Floarea poeziei naționale din cei mai buni scriitori români pentru uzul tinerimii române” (1885, ed. a 2-a în 1907), ˝Trandafiri și Viorele˝ (1886, ed. a 4-a în 1912), „Chiuituri de care strigă flăcăii la joc, Opșaguri, cât pilite, cât cioplite și la lume împarțite” (1887), „Starostele sau datinile de la nunțile românilor ardeleni” (1890), „Povești din popor” (1895, editat sub auspiciile ASTREI și premiat de Asociație), „Bocete” (1897), „Românul în sat și la oaste, apreciat din cântecele lui poporale” și „Pântea Viteazul: tradițiuni, legende și schițe istorice” (1898), „Zidirea lumii. Adam și Eva. Originea Sfintei Cruci și cele 12 Vineri: după tradiții poporale și manuscrise vechi” (1901, ed. a 9-a în 1915), „De la moară: povești și snoave” (1903) etc., volumele de proză „Nuvele și schițe” (2 vol. 1898-1899), „Pilde și sfaturi pentru popor” (1900), „Nuvele” (1901), cât și o „Carte de cetire pentru anii din urmă ai școalelor normale, școalele de repetițiune, cursurile de adulți și pentru poporul nostru” (1892), un curs practic despre pomicultură (1889, 1904).
A predat Academiei Române 21 de volume în manuscris, o comisie urmând să trieze materialul în vederea publicării, dar cea mai mare parte va ramâne inedită.
A fost redactor la publicațiile: „Cărțile săteanului român” (Blaj, 1886), „Dreptatea” (Timișoara, 1893-1894), „Deșteptarea” (Cernăuți, 1897) „Revista ilustrată” (Reteag, Șoimuș, 1898-1899), „Tribuna” și „Foaia poporului” (Sibiu, 1899-1901), „Gazeta de duminecă” (Șimleu, 1904-1905), tipărind și o parte din textele sale folclorice.
A desfășurat și o intensă activitate în domeniul teoretic al culegerii și cercetării folclorului în paginile revistei ieșene „Contemporanul”, în „Gazeta Transilvaniei” (Brașov), „Gutinul” (Rodna) ș.a.; a scris și articole legate de istoria învățământului. La Sâncel, împreună cu publicistul Petre Stoica, a editat revista „Convorbiri pedagogice” (1886-1887).
Secretar secund al „Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român” (ASTRA) la Sibiu (1893-1896).
A fost apreciat elogios de cei mai prestigioși cărturari ai timpului: Vasile Alecsandri, B.P. Hașdeu, Ion Bianu, Jan Urban Jarnik, Gustav Weigand, Nicolae Iorga.
Raimond Petruț
