Sandu Negrean, antrenorul principal al Gloriei, este optimist : ,,Sperăm să promovăm”

Administratorul judiciar al clubului Gloria Bistrița, Vasile Urs, i-a prezentat miecuri, 3 Iulie 2013, în sala Clubului Sportiv Municipal pe Sandu Negrean – noul antrenor principal și Cristian Coroian – noul director tehnic al echipei. Negrean a declarat că alb-albaștrii au șanse să revină în Liga I.

Antrenorul grupării din Parcul Municipal a ținut să precizeze: ,,Din moment ce conducerea a avut încredere în noi și ne-a pus antrenori înseamnă că munca pe care am depus-o aici, atât ca jucător cât și ca antrenori secunzi, a fost apreciată și trebuie să mulțumim pentru șansa care ne-a fost acordată, sperăm să promovăm”.

Vasile Urs, administratorul judiciar al Glorie Bistrița, a confirmat spusele lui Negrean: ,,Ca obiectiv general pentru prima echipă, stabilit împreună cu noii antrenori și noua conducere tehnică este promovarea imediată a echipei în prima ligă, deși la această oră încă nu suntem foarte siguri că vom activa în Liga a II-a, teoretic mai există șanse, chiar dacă sunt foarte mici, să activăm în Liga I, depinde ce se va stabili la sedința Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal care va avea loc sâmbătă. Începând de mâine, organizăm un trial la care vor participa mai mulți jucători, din care vor fi selectați cei care vor dovedi că merită să facă parte din echipa noastră. Începând cu data de 14 Iulie lotul se va reuni și va începe pregătirea specifică, va fi o perioadă de pregătire în Bistrița, urmată de un turneu în Austria, după care se va reveni la Bistrița, unde vor fi organizate câteva meciuri de pregătire.”

Prima etapă a Ligii a II-a se va desfășura în 7 septembrie.

 

Raimond Petruț

sursa: acfgloria.ro

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole