Un nefericit incident s-a petrecut în localitatea bistrițeană Matei. O fetiță în vârstă de 4 ani a fost tăiată de lama toporului pe care un copil de 12 ani îl avea în portbagajul unei biciclete.
Într-un comunicat al IPJ Bistrița-Năsăud se precizează: ,,La faţa locului poliţiştii au stabilit faptul că un copil, în vârstă de 12 ani, din localitatea Matei, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe acostamentul unui drum sătesc din localitate, transportând pe portbagajul bicicletei un topor, a trecut prea aproape pe lângă o fetiţă de 4 ani din aceeaşi localitate, lovind-o cu tăișul toporului.”
Victima a fost transportată la Spitalul Județean Bistrița-Năsăud.
Lucrătorii Secției 4 Poliție Rurală Beclean continuă cercetările.
Raimond Petruț