Cei care nu au reușit să treacă de prima sesiune a Bacalaureatului 2013 mai au o șansă în sesiunea din august, în Bistrița-Năsăud fiind înscriși peste o mie de candidați. Luni și marți va avea loc evaluarea competențelor lingvistice și comunicare orală-limba română.
Programul examenului de Bacalaureat, sesiunea august:
19-20 august: evaluarea competenţele lingvistice de comunicare orală a limbii române;
19-21 august: evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă;
20-21 august: evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţionala;
22-23 august: evaluarea competenţelor digitale.
Prima probă scrisă – cea la limba şi literatura română – va avea loc în 26 august, fiind urmată de proba scrisă la limba şi literatura română pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale, în 27 august.
Proba obligatorie a profilului se va susţine în 28 august, iar cea la alegere a profilului şi specializării în 30 august.
Afişarea rezultatelor va avea loc pe 2 septembrie, până la ora 12,00, iar depunerea contestaţiilor, în aceeaşi zi, până la ora 16,00.
Contestaţiile vor fi rezolvate în zilele de 3 şi 4 septembrie, urmând ca afişarea rezultatelor finale să se facă pe 5 septembrie.
Raimond Petruț