Surse: Telefonul pastorului Adrian Blaga ar fi fost găsit în Sălaj

Potrivit jurnaliştilor de la actualmm.ro, un cioban ar fi găsit telefonul şi borseta pastorului Adrian Blaga în judeţul Sălaj. Reamintim că procurorii iau în calcul varianta unei crime urmate de sinucidere şi asta pentru că, potrivit primelor concluzii ale anchetei derulate de poliţie, amprentele pastorului au fost găsite pe arma crimei.

Cadavrele lui Adrian şi Timotei Blaga au fost găsite în 6 august, pe un teren agricol din apropierea localităţii Aciua, comuna Pomi, într-un autoturism Volkswagen Transporter alb, incendiat, înmatriculat în Bistriţa-Năsăud.

Cele două trupuri au fost găsite sub bancheta din spate a autoturismului, având multiple leziuni la cap şi la gât.

ADN-ul pastorului a fost găsit pe o macetă, pe un pachet de ţigări şi pe un ciocan ce erau în maşina incendiată. Aceste noi probe îi determină pe anchetatori să ajungă la concluzia că este de luat în calcul varianta crimei, urmată de sinucidere. În plus, înregistrarea ridicată de la o bezinărie îl surprinde pe pastorul Adrian Blaga cumpărând carburant în canistră. Însă, cei care l-au cunoscut pe pastor cred ca ei au fost macelăraţi de necunoscuţi.

Mai mult, surse judiciare au arătat că pastorul a murit mai târziu decât fiul său, însă, în timp ce cadavrul băiatului avea numeroase urme de violenţă, cel al pastorului avea doar o “plagă tăiată înţepată penetrantă a gâtului cu secţionarea vaselor sanguine”.

Vom reveni cu amănunte.

Raimond Petruţ

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole