“Mniculaie a lui Ion a lui Iacob din Fundătura din Lăpușul Românesc”, zis și cântărețul din stele sau, pe scurt, după numele ce-l poartă în acte, Nicolae Pițiș, va urca sâmbătă, 7 septembrie, pe scena Festivalului Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula. Seara registrul se schimbă și se încing platanele!
Însoțit de Maria Casandra Hausi, cunoscut rapsod popular din Maramureș, Nicolae Pițiș va da viață, pe scena Festivalului Usturoiului, doinei care i-a adus în 2012 titlul de ”Tezaur Uman Viu”, proiect inițiat de Ministerul Culturii și UNESCO, incluzându-l astfel în galeria celor mai mari valori culturale din lume, în patrimoniul imaterial al omenirii. La cei 80 de ani ai săi, Nicolae Pițiș este considerat ultimul „păstrator al doinei maramureșene”, iar faima și-a câștigat-o la începutul anilor 70, când comuniștii l-au chemat la București să cânte în filmul „Pintea haiducul”, în regia lui Mircea Moldovan. Filmul i-a schimbat viata lui Moș Nicolae. Din acel moment, a străbătut lumea întreagă cu traista lui moroșenească și cu fluierul dar, de fiecare dată, Moș Nicolae s-a întors la cele 50 de hectare de pământ și la oile lui. Iar acum vine împreună cu un alt rapsod maramureșean de marcă, Maria Casandra Hausi, să ducă povestea doinei mai departe la Festivalul Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula.
Programul artistic al zilei de sâmbătă la Festivalul Usturoiului va fi întregit de o serie de momente speciale susținute de cunoscuți interpreți de muzică populară tradițională, atât din Bistrița-Năsăud, cât și din județul Cluj. Ceterașii din Sângeorz-Băi, cunoscutele horitoare cu noduri de pe Valea Țibleșului, Lenuța Purja și mama ei, Teodora, într-un duet cum nu se poate vedea pe orice scenă, faimosul taragotist al Văii Bârgăului, Dumitru Ciupa, cărora li se alătură invitați speciali din cadrul Asociației Produs de Cluj, respectiv Ana Ilca Mureșan și Silvia Codrescu, întregesc programul din prima zi a Festivalului Usturoiului.
Evenimentul organizat în Ținutul Contelui Dracula are incluse în programul zilei de sâmbătă activități dedicate tuturor grupelor de vârstă: jocurile tradiționale pentru copii, gestionate de Scenica, concurs culinar pe profesii, spectacol folcloric cu muzică tradițională, dar și un recital de folk susținut de Vasile Bancea, un concert rock al trupei Blood Print, iar noaptea se-ncinge distracția cu MC Dylma, cunoscut ”vrăjitor” al platanelor în cluburi celebre din țară și colaborator în proiectul Morandi.
Felicia Szucs,
Manager de proiecte al Asociației ”Turist în Bistrița-Năsăud”