Accident rutier soldat cu pagube materiale, produs în Năsăud, şi dosar penal pentru conducere fără permis

La data de 1 septembrie a.c., în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii rutieri din Năsăud au identificat un bărbat de 29 de ani, din Năsăud care ar fi condus un autoturism implicat într-un accident rutier care s-a soldat cu pagube materiale.

Evenimentul a avut loc în noaptea de 31 august-1 septembrie, iar după producerea accidentului, atât conducătorul auto, cât şi pasagerul care se afla în autoturism au plecat de la faţa locului.

Tânărul de 29 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor efectuate, a reieşit că are dreptul de a conduce suspendat.

S-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, cercetările fiind continuate de poliţiştii de la rutieră din Năsăud.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole