Alexandru Toniuc susține că din organizarea referendumului local nu va avea de câștigat nimeni

În România, suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative şi prin referendum. Este articolul 1 al legii referendumului, o instituţie democratică des invocată în ultimul timp, din păcate însă doar pentru a da curs unor manevre politicianiste.


Alexandru Toniuc (foto dreapta) susține că din organizarea referendumului local nimeni nu va avea de câștigat

Începând cu anul 2009 am fost prima formaţiune care am susţinut ca stabilirea traseului unei viitoare centuri ocolitoare a Bistriţei trebuie să aibă la bază o consultare largă a tuturor celor interesaţi, specialişti dar şi simpli locuitori ai Bistriţei, ţinându-se cont de toate argumentele, începând cu cele de ordin tehnic şi legal dar şi de condiţiile specifice locale şi, nu în ultimul rând, de voinţa cetăţenilor municipiului. Am fost atunci, în minoritate, de partea cetăţenilor din zona centrală a oraşului al căror glas a fost, mult timp, cu totul ignorat. Majoritatea politica era prea ocupată cu alegerile prezidenţiale şi cu … un alt referendum.

S-a conturat în acea perioadă, în lipsa unei dezbateri adevărate, o variantă de traseu faţă de care a existat constant o opoziţie fermă din partea unei părţi a locuitorilor Bistriţei. Chiar fără această opoziţie, traseul propus este încă departe de obţinerea tuturor avizelor şi autorizaţiilor legale şi încă şi mai departe de posibilitatea obţinerii mult trâmbiţatei finanţări “din fonduri europene.” “Varianta ocolitoare” considerată astăzi, în mod fals, ca fiind “singura finanţabilă” poate fi oricând invalidată de rezultatele studiilor geologice care vor trebui realizate, de acţiunile în justiţie ale celor nemulţumiţi sau chiar de o eventuală opoziţie în faţa Comisiei Europene, mult mai sensibilă faţă de argumentele unei minorităţi semnificative decât autorităţile noastre locale sau naţionale.

Ni se propune acum un nou referendum – unul local, prin care ar trebui să ne pronunţăm asupra construcţiei sau nu a variantei ocolitoare Bistriţa-Sud din fonduri europene. Întregul demersul este din păcate calchiat după precedentele referendumuri naţionale sortite din start eşecului, fiind construit astfel încât să nu aducă nimic comunităţii locale ci doar, eventual, un vremelnic şi iluzoriu suport pentru cei aflaţi la putere.

În primul rand problema invocată nu poate fi hotărâtă la nivel local. Iniţiativa realizării unei variante de trafic ocolitoare pentru municipiul Bistriţa aparţine Ministerului Transporturilor prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR). Indiferent de oţtiunea majoritară a bistriţenilor decizia finală în această chestiune aparţine factorilor guvernamentali care au responsabilitatea legală şi resursele necesare pentru administrarea, exploatarea, întreţinerea, modernizarea şi dezvoltarea reţelei de drumuri naţionale. Din punctul de vedere al deciziei era mult mai corect ca bistriţenii să fie întrebaţi dacă sunt de acord sau nu să se împrumute cu milioane de euro pentru construirea unei pârtii de schi sau dacă sunt de acord să finanţeze în continuare, de la bugetul local, echipa de fotbal.

În al doilea rând demersul este unul construit în mod intenţionat greşit întrucât întrebarea este dacă bistriţenii sunt de acord cu construirea din fonduri europene a variantei ocolitoare Bistriţa Sud. Nu se spune nimic despre traseul prin Pădurea Codrişor, cartierele rezidenţiale şi zona de agrement a oraşului. Accentul căzând pe fondurile europene, ca şi când Comisia Europeană ar aloca fonduri pe baza voinţei exprimate prin referendumuri locale şi nu pe baza unor proiecte corect întocmite şi fundamentate, câţi ar putea să spună nu?

Indiferent de participare şi rezultat, referendumul propus nu serveşte aşadar nici la degajarea unei decizii finale în privinţa realizării sau nu a unei investiţii şi nici nu propune o consultare onestă a cetăţenilor în privinţa unor variante alternative de traseu.

În aceste condiţii considerăm că organizarea referendumului local cu privire la varianta ocolitoare Bistriţa-Sud va avea ca rezultat doar antagonizarea inutilă a populaţiei Bistriţei, crearea unor falii şi animozităţi la nivelul comunităţii locale având la bază nu realităţi sau posibilităţi alternative, ci poziţii de partizanat politic din care, până la urmă, nimeni nu va avea nimic de câştigat.

Prin organizarea referendumului, majoritatea politica din actualul Consiliu Local urmăreşte pe de-o parte să-şi impună propria voinţă în lipsa unor argumente suficiente din punct de vedere tehnic şi legal şi, pe de altă parte, să se pună la adăpost în cazul unui eşec, destul de previzibil, al proiectului mutând responsabilitatea politică pe umerii electoratului. Reprezentanţii PER în Consiliul Local nu vor fi prezenţi la dezbaterea proiectului de hotărâre privind referendumul, un demers pe care îl considerăm nelegitim şi care face un deserviciu uriaş comunităţii locale şi ideii de democraţie.

A doua întrebare considerăm că nici măcar nu merită calificativul de „problemă de interes deosebit pentru unităţile administrativ-teritoriale” astfel încât să se califice între chestiunile pentru care se poate organiza un referendum local. Practic subiectul nu suscită interes în momentul de faţă din partea publicului. Mai degrabă ar merita pusă o întrebare cu privire la cortul gol care ocupa inutil şi inestetic centrul oraşului”

Alexandru Toniuc,
preşedinte Partidul Ecologist Român Filiala Bistriţa-Năsăud

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole