Alianţa de Centru Dreapta se clatină. Şi odată cu ea şi Uniunea Social-Liberală. Nemulţumirea vine din partea liderilor Partidului Conservator care sunt nemulţumiţi de maniera în care au fost trataţi de partenerii de alianţă. Lideii PNL îi tratează cu aroganţă pe conservatori şi iau decizii în numele ACD, fără a-şi consulta partenerii, susţine
Luni liderul Partidului Conservator, Daniel Constantin a făcut anunţul care avea să pună pe jar Partidul Naţional Liberal. „PC, în urma consultărilor cu liderii organizaţiilor judeţene, a decis şi va candida în 2012 pe liste separate la alegerile locale în toată ţara, cu excepţia lucrurile deja au fost stabilite„, a spus, Daniel Constantin.
Preşedintele de onoare al filialei judeţene PC, Ioanel Tompa, oferă explicaţiile de rigoare. „Disfuncţionalităţi la colaborare şi comunicare. Nerespectare de către PNL a protocolului în ceea ce priveşte luarea de decizii şi în plan teritorial, mai ales în multe judeţe PNL tratează cu aroganţă organizaţiile noastre. Se erijează în reprezentanţii ACD, fără consultare cu preşedinţii”, a declarat Ionel Tompa.
În continuare, reprezentanţii PC spun că vor încerca să găsească o cale de mijloc pentru a face ca Alianţa de Centru Dreapta să funcţioneze în continuare. Dacă nu, merg pe liste proprii.
„Considerăm că trebuie să regândim modul de colaborare, să stăm de vorbă şi dacă există posibilităţi de a continua proiectul politic, bine, dacă nu, noi sumtem pregătiţi să mergem singuri în alegeri„, a mai spus Ionel Tompa.
Întâmplător sau nu, în aceeaşi zi în care liderul PC a anunţat candidatura pe liste separate la alegerile locale, PNL trimitea un comunicat de presă prin care anunţa că orice rediscutare a negocierilor cu privire la candidaturile Uniunii Social-Liberale este exclusă.