Anca Cârcu: Oltean mi-a spus clar și răspicat că nu mă dorește în organizația sa

În opinia ,,sexy politicienei” Anca Cârcu, liderul democrat- liberalilor bistrițeni, Ioan Oltean, este un misogin, deoarece nu a primit-o în rândurile organizației pe care o conduce. ,,Oltean este un tip pe care il interesează mai mult decat orice pe lumea asta propriul sau lux” spune Anca Cârcu.

 

,,Spun asta întrucât știu bine stilul de gândire al lui Nelu Mexicanu, omul care are după cum se vede două plăceri majore în viață-banul și tinerele frumoase. M-am izbit de aroganța și de stilul dictatorial de a conduce a celui pe care însuși Basescu l-a numnit klingonian, atunci când i-am spus că aș dori să devin membră simplă a PDL Bistrița” scrie Anca Cârcu într-o postare pe Facebook.

 

Anca Cârcu a precizat că statutul PDL nu a împiedică să primească un carnet de membru, dar Oltean …,,nu, că Batman”!

,,Oltean mi-a spus clar și răspicat că nu mă dorește în organizația sa. Nici acum nu știu motivul real! Bănuiesc că poate îi e frică de mine, întrucât mi-a spus că sunt incontrolabilă. Poate se referea la faptul că eu vorbesc fără ordin, liber de comandă, iar la el în partid, în special la Bistrița nimeni nu vorbește neîntrebat! Întreb și pe această cale de ce nu am dreptul să fiu membră PDL Bistrita? Crede Oltean că și-a găsit nașul cu mine?” se întreabă fosta peremistă.

 

De altfel, Anca Cârcu nu este la primul conflict cu oamenii politici. Ea a mai avut conflicte cu Gigi Becali și Vadim Tudor.

 

 

Raimond Petruț

 

Recomandari

Alte Articole