Articole pirotehnice confiscate de polițiștii bistrițeni

Aproape o tonă și jumătate de articole pirotehnice din categoriile F1, F2, F3, F4 și P1, în valoare totală de 44.000 de lei, au fost indisponibilizate în cadrul acțiunii naționale „FOC DE ARTIFICII”.

Ieri, 28 decembrie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud – Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au depistat în trafic, pe raza municipiului Bistrița, un tânăr, angajat al unei societăți comerciale autorizate, din Timiș, care ar fi transportat aproape 1500 de kilograme de articole pirotehnice, pentru care nu a putut prezenta documente de însoțire a mărfii. Totodată, tânărul, în vârstă de 19 ani, din județul Timiș, nu deținea calitatea de pirotehnician.

Astfel, au fost descoperite și indisponibilizate în vederea confiscării 1478 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile F1, F2, F3, F4 și P1, în valoare de 44.000 de lei.

În cauză, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, faptă prevăzută de Legea nr. 126/1995.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole