Atenţie: Se caută voluntari! (VIDEO)

Reprezentanţii ONG-urilor bistriţene, împreună cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bistriţa-Năsăud s-au întâlnit astăzi pentru a pune cap la cap o strategie menită să atragă un număr cât mai mare de voluntari. Vorbim despre seminarul „Fii volunar”.

La întâlnirea au participat pe lângă reprezentanţii DJST, şi cei de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare, de la Centrul de Evaluare, Prevenire şi Consiliere Antidrog, de la Partidul Ecologist Român, Direcţia de Sănătate Publică, Asociaţia Ascendent şi Asociaţia Tăşuleasa Social.

Acţiunile voluntare repzintă o componentă importantă a societăţii civile şi reprezintă un semn de civilizaţie în contextul economic şi social actual„, a declarat reprezentantul ITRSV, Sabin Lazăr.

 

Direcţia care va fi dată proiectelor de voluntariat pentru următorii ani va fi una orientată spre societatea civilă, spune directorul DJST, Raoul Zanca. În paralel se vor realiza două materiale informative: Ghidul Voluntarului, precum şi un catalog al principalelor organizaţii şi instituţii cu activităţi în domeniul voluntariatului, din Bistriţa-Năsăud.

 

„Întâlnirea de astăzi va avea ca finalitate semnarea unui protocol între inistituţiile care coordonează diverse domenii de activitate ale societăţii civile şi organizaţiile sau instituţiile care coordonează voluntarii. Astfel, cei care vor să deruleze o campanie de voluntariat se pot baza că vor avea asiguraţi voluntarii necesari”, a declarat directorul DJST, Raoul Zanca.

Anul acesta Direcţia Judeţeană pentru Sporti şi Tineret Bistriţa-Năsăud a derulat 9 proiecte, iar până la sfârşitul lui 2011, va mai derula încă 3.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole