Bărbat din Monariu, cercetat pentru nerespectarea regimului armelor, munițiilor și materiilor explozive, reținut pentru 24 ore

În data de 20 februarie, poliția a fost sesizată despre faptul că un bărbat, de 46 ani din Monariu ar deține ilegal arme la locuința sa.

Astfel, în urma activităților desfășurate, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au indisponibilizat două arme letale cu destinația vânătoare, o armă neletală cu aer comprimat supusă autorizării, aproximativ 400 gr de pulbere neagră (face parte din categoria materialelor explozive), 34 cartușe, 63 de capse pentru inițiere, toate deținute ilegal.

Față de bărbatul de 46 ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 ore. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud cu propunerea luării unei măsuri preventive, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și nerespectarea regimului materiilor explozive.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole