Pe parcursul a două zile, 28-29 aprilie 2015, fundația Inocenți a organizat un curs de instruire și formare a personalului de specialitate ce lucrează în serviciul de intervenție timpurie, având ca topică – Impactul intervenției timpurii asupra vieții copilului.
Pentru specialiștii fundației Inocenți și ai partenerului nostru Directia Generala de Asistență Socială și Protecția Copilului –Bistrița Năsăud (DGASPC), a fost un prilej de a-şi aprofunda cunoştinţele teoretice şi practice într-un cadrul nonformal, la Centru de Intervenție Timpurie Inocenți- unde în calitate de lector, a fost invită Reidun Brigitta Jahnnsen, doctor în kinetoterapie și cercetator la Spitalul Universitar din Oslo, Norvegia.
Doamna Jahnnsen, este membră al cosiliului director al partenerul nostru -Asociația AHEAD din Norvegia. Pe parcursul celor doua zile, ne-a împărtășit din experiența profesională atât la nivel teoretic cât și metode practice, au fost prezentate rezultatele cercetărilor efectuate în țarile nordice, care au demonstrat ca sansele de recuperare pot fi cuantificate, iar datele obtinute folosite în cercetare, evidentiindu-se faptul că recuperarea este mai eficientă dacă metodele sunt aplicate la o vârstă cât mai fragedă.
„În calitate de kinetoterapeut, sunt interesat să aflu cele mai noi informații care îmi permit să îmbunătațesc modul în care lucrez, mai ales când vine vorba de lucrul cu copii cu dizabilități, care este specializarea mea. Am apreciat sesiunea de instruire oferită de dna Jahnnsen deoarece am avut ocazia să fac schimb de informații cu alți specialiști internaționali din domeniu și să discutăm deschis despre asemănările și deosebirile dintre cele două țări cu privire la dezvoltarea motorie, rezistența, echilibrul, coordonarea, dificultățile de mers etc. ale copiilor cu dizabilități”, a declarat Răzvan Chirlejan, kinetoterapeut în cadrul fundației Inocenți.
Acest program de formare reprezinta o activitate in cadrul proiectului “Program de intervenție timpurie pentru copilul cu dizabilități” finantat prin granturile SEE 2009-2014, in cadrul Fondului ONG in Romania.