BISTRIȚA: Jandarmii au surprins mai mulți elevi în bar, în timpul orelor de curs

Jandarmii Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa au organizat în cursul zilei de marţi, 20 ianuarie, o acţiune specifică pe linia prevenirii absenteismului şcolar în municipiul Bistriţa.

 

Pe timpul acţiunii au fost depistaţi 5 elevi care în timpul în loc să fie la ore, se aflau în localuri publice alături de prieteni. Ba mai mult decât atât, trei dintre aceştia consumau băuturi alcoolice.

 

,,Ca urmare a celor constatate, jandarmii au sancţionat barmanii pentru servirea de băuturi alcoolice minorilor iar tinerilor de 15, respectiv 17 ani, li s-a recomandat frecventarea orelor de curs. Pe numele acestora s-a întocmit câte un proces-verbal de depistare, care a fost predat ulterior direcţiunilor unităţilor şcolare de la care provin”, se arată în comunicatul IJJ Bistrița-Năsăud.

Recomandari

Alte Articole