BISTRIȚA: Municipalitatea a închiriat 30 de locuințe familiilor cu probleme sociale (GALERIE FOTO)

Vineri, 7.06.2013, la ora 10.00, primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Teodor Creţu, a înmânat chiriaşilor primăriei cheile a 30 de locuinţe sociale. Cele 30 de unităţi locative – 10 garsoniere, 10 apartamente cu 2 camere şi 10 apartamente cu 3 camere – sunt situate în blocurile nr. 2 şi 6 din Viişoara. ,,Apartamentele sunt finisate la cel mai înalt standard european” spune edilul.

,,Apartamentele sunt finisate la cel mai înalt standard european, am verificat personal fiecare cameră, fiecare uşă, instalaţiile au fost sub probe. Dacă apar probleme, pentru că în funcţionare mai pot să apară, ele sunt în garanţie şi va interveni constructorul imediat. Dar vreau să fie curăţenie pe casa scării, vreau să fie un model de comportament, vreau să valorificată această şansă care vă este dată prin efortul tuturor cetăţenilor din Bistriţa, care prin taxe şi impozite construiesc astfel de impozite” a declarat Ovidiu Crețu.

În intervalul  aprilie 2011-iunie 2013, Primăria Bistriţa a construit 240 de spaţii locative  în cartierele Viişoara şi Subcetate.

 

Raimond Petruț

foto: Primăria Bistrița

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole