BISTRIȚA: Sancţionat de jandarmi la o partidă de fotbal

În cursul zilei de joi, 14 mai , jandarmii Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa au fost solicitaţi să intervină pentru sancţionarea unui spectator recalcitrant care asista din tribună la o partidă de fotbal.

Adrian M. de 27 de ani din Bistriţa, a proferat injurii la adresa jucătorilor echipelor care evoluau pe teren, (LPS Bistriţa şi Gloria Progresul Bistriţa).

Deşi a fost avertizat în repetate rânduri în privinţa atitudinii, acesta a continuat, ca urmare un reprezentant al Clubului ACF Gloria Progresul Bistriţa, a solicitat intervenţia jandarmilor.

În conformitate cu prevederile legii nr. 4 din 2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi jocurilor sportive, jandarmii l-au sancţionat pe cel în cauză cu 100 de lei amendă, pentru nerespectarea prevederilor art. 20, lit. m.

Pentru a evita astfel de situaţii, Jandarmeria recomandă celor care doresc să asiste la manifestările sportive de orice natură să dea dovadă de fair-play în susţinerea echipei favorite, atât în tribună cât şi în imediata apropiere a stadionului.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole