BISTRIȚA: Scrisoare deschisă adresată primarului Ovidiu Crețu

Domnule primar Ovidiu Teodor Creţu, întrucât în cadrul emisiunii IMPACT de la AS TV Bistrița aţi făcut referire la persoanele ce s-au opus, utilizând mijloacele legale, de peste 4 ani Variantei Ocolitoare 2 Sud prin Pădurea Codrişor, fără ca aceste persoane să participe la dezbatere şi să aibă posibilitatea să îşi prezinte punctele de vedere după afirmaţiile făcute, având în vedere totodată că suntem în CAMPANIE ELECTORALĂ, considerăm ca avem dreptul democratic de a vă avea ca partener într-o discuţie faţă în faţă.

 

Ovidiu Crețu, primarul municipiului Bistrița

Numai astfel cetăţenii oraşului, pe care dumneavoastră încercaţi să îi manipulaţi, ar avea posibilitatea să fie informaţi cât mai corect cu putinţă.

În acest sens, vă solicităm domnule primar să acceptati prezenţa la o întâlnire cu Mariana Nacu şi Silivan Crăciun (sau doar cu unul dintre noi, cum preferaţi), în prezenţa reprezentanţilor presei locale, la data, ora şi locul pe care le doriţi, urmând ca aceste date să ni le comunicaţi prin mass media sau prin alte modalităţi.

Astfel, fără jigniri şi atacuri personale, am putea să ne prezentăm cu toţii punctele de vedere şi contraargumentele fiecăruia.

Considerăm că avem acest drept atâta timp cât dumneavoastră, domnule primar, vă permiteţi să faceţi aprecieri la adresa noastră şi a acţiunilor noastre.

Cu respect,

Crăciun Silivan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole