Bistrițeni care nu au respectat măsura izolării, plasați în carantină

În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului Bistrița-Năsăud, au fost angrenaţi în activităţi specifice 210 poliţişti, 82 de jandarmi și 41 de poliţişti locali, împreună cu militari ai Brigăzii 81 Mecanizată ”General GRIGORE BĂLAN”.

Polițiștii au efectuat 2945 de verificări, din 1964 de locații, la persoane aflate în izolare la domiciliu, fiind sancționați contravențional 2 bărbați care nu au respectat măsura izolării. Aceștia au fost plasați în carantină, sub pază, cu suportarea cheltuielilor aferente și sancționați contravenționale cu amenzi în valoare totală de 5100 de lei.

De asemenea, pentru nerespectarea ordonanțelor militare, polițiștii au aplicat 59 de sancțiuni contravenţionale unor persoane care nu au respectat reglementările care privesc restricțiile de circulație. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 204.500 de lei.

Jandarmii au verificat 614 persoane, aflate în 288 de locații, din 81 de localități, pentru monitorizarea prezenței la domiciliu a acestora. Totodată, aceștia au desfășurat misiuni pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Ordonanței Militare nr.3, privind circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei, respectiv a O.M. nr. 4 din 2020 – ca urmare a nerespectării măsurii de izolare la domiciliu, ocazie cu care au aplicat 42 de sancțiuni contravenționale în valoare de 92.700 de lei.

În ultimele 24 de ore jandarmii au depistat pe raza municipiului Bistrița, o persoană care se afla în afara locuinței, fără a respecta măsura izolării la domiciliu. Persoana a fost sancționată cu 5.000 de lei amendă, fiind plasată obligatoriu în carantină pentru încă 14 zile, cu plata cheltuielilor aferente carantinării.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole