La data de 10 ianuarie a.c., un bărbat, de 47 ani, din Rebrișoara, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Bistrița, a surprins și accidentat un minor de 8 ani, din localitate, angajat în traversarea regulamentară a străzii.
În urma accidentului a rezultat rănirea minorului.
Totodată, astăzi, 11 ianuarie a.c., un bărbat, de 46 ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism prin localitate a surprins și accidentat o femeie de 57 ani, care era angajată în traversarea regulamentară a străzii.
În urma accidentului rutier a rezultat rănirea ușoară a femeii.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În ambele cauze, polițiștii Biroului Rutier au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.