Vacanța de iarnă este pe final, iar elevii vor reveni la cursuri în ziua de Bobotează. Semestrul întâi al anului şcolar 2013-2014 a început în 16 septembrie şi se va încheia în 31 ianuarie.
Cursurile semestrului al doilea vor începe în 10 februarie şi se vor încheia în 20 iunie, în perioada 1-9 februarie elevii beneficiind de o nouă vacanță.
Vacanţă de primăvară va începe în 12 aprilie şi se va încheia în 22 aprilie, după a treia zi de Paşti.
Programul ,,Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, dedicat activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, se va desfășura în perioada 7-11 aprilie.
Vacanța de vară va începe în 21 iunie. Elevii din clasa a VIII-a vor încheia cursurile în 13 iunie.
Raimond Petruț
foto: stirileprotv.ro