Buna Vestire este denumită în popor și Blagoveştenie și marchează ziua în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Pentru cei care postesc, astăzi este dezlegare la pește.
Buna Vestire este cea dintâi sărbătoare închinată Maicii Domnului, confirmată în documente, iar prima mărturie o reprezintă biserica zidită în Nazaret (în secolele IV sau V), pe locul unde avusese loc întâmplarea menţionată în Sfânta Scriptură.Data acestei sărbători a variat la început, astfel, în anumite locuri, era sărbătorită în ajunul Bobotezei (pe 5 ianuarie), iar în alte locuri pe 18 decembrie. În Răsărit, data de 25 martie a fost acceptată, cel mai probabil, după stabilirea datei de 25 decembrie ca serbare a Naşterii Domnului (aproximativ secolul al V-lea). La Roma, sărbătoarea a fost introdusă de papa Leon al II-lea, iar în secolul al IX-lea, data de 25 martie s-a generalizat în toată lumea catolică. Numai la armeni Buna Vestire se prăznuieşte pe 7 aprilie, în raport cu Crăciunul pe care ei îl celebrează la 6 ianuarie.
Raimond Petruț