Câinii Saşa şi Zara, alături de jandarmi în tabăra Alpina Blazna

Miercuri 19 iulie, jandarmii au fost prezenţi în mijlocul copiilor care în această perioadă se află în tabără la Complexul Turistic Alpina Blazna.
Un număr de 70 de elevi din judeţele Cluj, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud, alături 10 profesori însoţitori, au participat la activitatea prezentată de Jandarmeria bistriţeană. Cadrele Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale şi jandarmii montani din Rodna, le-au prezentat elevilor aspecte privind atribuţiile Jandarmeriei Române dar şi date concrete privind orientarea într-o viitoare carieră spre acest domeniu.
Nu a lipsit nici prezentarea unor fapte de natură antisocială ce pot fi săvârşite în şcoli sau în legătură cu şcoala, pe timpul şi în afara orelor de curs. Totodată elevilor prezenţi în tabără le-au fost prezentate modele comportamentale ce pot fi adoptate de către elevi pentru a nu se transforma în victime ale unor fapte antisociale.
De asemenea, jandarmii le-au prezentat recomandări privind petrecerea vacanţei în condiţii de siguranţă. La activităţi au fost prezenţi şi doi dintre câinii de serviciu ai Jandarmeriei bistriţene care au reprezentat punctul de atracţie al acestei activităţi datorită exerciţiilor prezentate de Saşa şi Zara.
Participanţii au putut vedea o parte din materialele folosite de jandarmi în diferite misiuni iar la final le-au fost împărţite pliante care conţin aspecte referitoare la problematica abordată pe parcursul discuţiilor cu jandarmii.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole